Detalii
Încărcaţi Docx
Citiţi mai multe
În zilele noastre nici măcar nu poți plăti cu numerar. Obișnuiam să port bani cash la mine pentru a-i da oamenilor de pe stradă sau pentru a cumpăra lucruri de la întreprinzătorii mici, astfel încât aceștia să poată supraviețui. Micii întreprinzători de pe stradă nu au aparate pentru carduri de credit. Cerșetorii de pe bulevard nu au conturi bancare pentru a-mi încasa cecurile. Persoanele fără adăpost au doar un cort pentru a se proteja de vânt și soare. Cum aș putea să le dau un cec sau un card de credit pentru a-l încasa? Dar în zilele noastre, totul, aproape totul, se face digital. Așa că acum nu am bani cash. Nu pot cheltui bani cash acum chiar dacă aș avea. Nu știu cum să fac toate aceste lucruri digitale. Și, de asemenea, ezit să îmi dau mereu numele oriunde, în mâinile oricui în felul acesta. Viața devine din ce în ce mai grea pentru oameni.Banii pe care i-am depus la bancă au o sursă, de exemplu dacă vând casa sau un ashram și cumpăr altul, am o sursă, am informații, totul. Dar au trecut deja ani, și nu-mi mai amintesc. Nici măcar nu am vreo hârtie. Și dacă îmi spuneţi să mă întorc la această casă veche, nu aș ști cum.M-am rătăcit de multe ori în Spania, de exemplu, pentru că nu știam cum să mă întorc la casa mea. Credeam că știu, dar am uitat. Și odată, șoferul de taxi m-a dat jos în mijlocul străzii pentru că îi arătam drumul greșit spre casă. Credea că mă joc cu el într-un fel, și a trebuit să rămân pe stradă chiar și noaptea, și să fac semn oricărei mașini care trecea să mă ia. Apoi, a trebuit să merg la un fel de birou să întreb, să arăt numele meu și să întreb: „Am o casă aici, în regiunea voastră. Vă rog să mi-o găsiți.” Și, în sfârșit, am putut ajunge acasă. Dar de multe ori așa, nu doar o dată, ci de fiecare dată. Acum nici nu-mi mai amintesc, așa cum v-am spus, unde era casa mea, care era adresa, nici măcar orașul în care se afla.Și m-am rătăcit de multe ori când mă întorceam la Hsihu. Nici măcar nu pot să-i spun șoferului de taxi cum să ajungă aici, cum să ajungă acolo. Da, știţi povestea, și îi știţi pe vecinii care au trebuit să mă ducă acasă. Pentru că uneori mă întorc de la aeroport, este foarte târziu noaptea și durează multe ore. Din fericire, știu doar că în Hsihu, de exemplu, uneori în zona montană, cum ar fi locul unde locuim noi, nu există adrese, nici străzi, de fapt, așa că știu cel puțin Hsihu. Și apoi am continuat să alergăm peste tot și m-am rătăcit, așa că o dată cel puțin, am văzut o lumină într-o casă, pe care o cunoșteam. Cel puțin acesta este Hsihu, așa că am intrat și l-am întrebat. Și apoi m-a recunoscut. A spus: „Oh, vă duc acasă. Știu unde este. Cunosc Ashramul Hsihu.” Așa că a trebuit să mă ducă acasă. S-a întâmplat de mai multe ori așa. Mă rătăceam tot timpul. Dacă nu vin oameni să mă ia, atunci mă rătăcesc. De cele mai multe ori, așa-numiții discipoli ai Dumnezeului meu veneau să mă ia, dar uneori era prea târziu și nu răspundeau la telefon. Așa că trebuia să iau un taxi. Și nici taxiul nu putea să găsească locul pentru că nu există străzi, nu există adrese în zona montană.La fel și în Spania, m-am rătăcit de multe ori. Toate casele pe care le-am cumpărat și le-am renovat și sunt din nou noi, m-am rătăcit mereu când mergeam la ele. Dacă nu mă duce cineva cu mașina, pentru că ei știu strada. Pentru că uneori plec foarte repede și nu am nicio adresă la mine. Asta este problema. Nu păstrez adrese și alte lucruri. Și uneori le păstrez într-o agendă, apoi o las undeva și nu o mai găsesc. Așa că mă rătăceam tot timpul. Și în America m-am rătăcit mergând la casa mea închiriată. Nu puteam să ajung acasă. Apoi poliția m-a văzut alergând cu mașina, a venit și m-a oprit. Și a trebuit să spun: „Oh, stau aici doar pentru o clipă, să iau o gură de aer proaspăt, și voi pleca acasă în curând.” Și am plecat cu mașina.În Franța, conduceam o mașină britanică și mergeam pe un drum de țară foarte mare. M-am rătăcit și acolo. Nu știam cum să ajung acasă. Am condus peste tot și a venit poliția și mi-a spus: „Ce faci? Nu poți conduce pe partea stângă. Suntem în Franța. Trebuie să conduci pe partea dreaptă.” Am uitat. Din fericire, era un drum de țară și era lung ca o eternitate, lung la nesfârşit. M-am rătăcit, la fel. Nu-mi amintesc cum am ajuns acasă. Cred că am sunat pe cineva acasă și le-am spus că m-am rătăcit, iar ei au folosit GPS-ul de pe telefonul meu pentru a mă găsi.Nu sunt un șofer foarte bun. Este bine că nu mai conduc și nu mai am mașină. În general, nu conduc mașina. Conduceam doar când eram mai tânără și doar în apropiere. Și marcam foarte bine drumul înainte de a pleca. Credeam că o să-mi amintesc, dar nu a fost așa. Când am ieșit, drumul s-a schimbat. Nu este la fel ca atunci când ai plecat; este diferit când te întorci. Ca și cum o stradă cu două sensuri devine cu sens unic când te întorci pe cealaltă parte sau ceva de genul acesta. Nu puteam fi niciodată foarte sigură unde mă duc.Dar toți acești bani au informațiile lor în bancă pentru că ei ar transfera banii în banca mea și ar spune de unde provin. Așa că nu știu de ce banca nu a putut afla de unde provin banii mei și mi-a făcut zile fripte și mi-a luat banii și nu m-a lăsat nici măcar să-i donez ca o caritate bisericii și adăposturilor pentru persoanele-animale. Au dispărut complet, mi-au luat banii. Este vorba de aproximativ patru sau cinci milioane de dolari SUA. Acum au dispărut toți, și nici nu mai am prea mulți bani cash. Dar Dumnezeu va avea grijă de mine, așa cum cred, întotdeauna. Poate pentru că nu sunt atât de pricepută la viața de stradă, așa că Dumnezeu are grijă de mine. Așa că până acum sunt încă bine. Nu vă faceți griji pentru mine. Dumnezeu are grijă. Trebuie să ascult. Așa că nu pot să ies cum vreau eu. Trebuie să cer permisiunea și să întreb dacă pot să plec sau nu. Dar uneori karma lumii mă induce în eroare, așa că uneori am probleme.Chiar dacă am bani la mine, nu este ca și cum aș încerca să evit plata impozitelor sau altceva. Este pentru a da, o modalitate ușoară, deoarece banii cash sunt mai ușor de dat oamenilor. Când ei sunt întinși pe stradă bolnavi și în stare de urgență, atunci trebuie să ajut să chem o ambulanță, și trebuie să plătesc preţul maxim, în întregime. Nu pot să le dau un cec și să le spun: „Aveți grijă de voi, chemați o ambulanță”. Ei nici măcar nu au telefon, de exemplu, și nu au bani să plătească spitalul. Uneori trebuie să aibă o garanție de plată, și eu trebuie să fac toate astea, de exemplu.Toți banii mei, chiar dacă îi păstrez pentru mine, la mine, nu sunt niciodată cu intenții rele. Sunt întotdeauna, întotdeauna pentru scopuri bune. Dar, desigur, nu pot explica toate acestea peste tot. Chiar și banca mă cunoaște de multe decenii, și totuși îmi face zile fripte. Nu înțeleg lumea asta. Nu este ușor să trăiești în lumea asta.Și în zilele noastre, chiar dacă vrei să mergi undeva, trebuie să cumperi un bilet. Nu mai poți plăti cu bani cash. Trebuie să rezervi mai întâi online. Și nu știu niciodată unde ajunge numele meu și cine îl va vedea, de exemplu. În zilele noastre, nu poți merge oriunde cu scutirea de viză. Acum sunt multe țări care îngreunează acest lucru. Trebuie să soliciți intrarea în țară în avans. Și chiar trebuie să plătești taxe pentru vacanța ta. Doamne, muncești tot anul ca să economisești niște bani pentru a pleca în vacanță. Și apoi, când ajungi în țara respectivă, trebuie să plătești și taxe pentru mica ta plăcere – două săptămâni sau cam așa ceva – în avans. Și poate că nu-ți poți permite acești bani. Nu toată lumea are bani mulți pentru a plăti orice. Ei își planifică bugetul foarte frugal în avans. Și dacă plătesc chiar și un dolar în plus, asta înseamnă un fel de mâncare în minus din țara străină pe care și-o pot permite. Guvernele, ele au făcut totul bine. Așa că nu le pasă de oamenii care muncesc din greu pentru ca guvernul să existe și să continue. Le cer în continuare bani, pentru una, pentru alta, și pentru tot felul de lucruri. Sau chiar dacă ai o casă și poate că este prea mare, guvernul ar putea dori să ți-o ia. Și atunci trebuie să te muți în altă parte, să închiriezi o casă sau să închiriezi un apartament mic pentru orice. Pentru unii oameni, casa lor este sentimentul lor, amintirile lor cu tot ce este bun. Uneori vine din strămoşi de la bunica, bunicul, un strămoș mare până în prezent. Și ei nu ar ști cum să facă toate aceste formulare pentru a o păstra.Toate aceste sisteme digitale vor confunda persoanele în vârstă Ei muncesc toată viața pentru a menține societatea intactă, pentru a plăti guvernul. Și apoi, când sunt mai în vârstă, trebuie să se preocupe de un fel de birocrație digitală, pe care, toată viața lor, s-ar putea să nu o cunoască. Vă spun adevărul. Nici eu nu știu prea multe despre aceste chestii digitale. Eu folosesc doar computerul, care a fost configurat de membrii echipei mele, demult deja, cu mulți ani în urmă. Așa că continui să-l folosesc. Dacă mi-aţi cere să creez poate chiar un cod nou secret (parolă) pe care să-l introduci în computer pentru a-l deschide, nu aș ști cum să fac asta. Și totul, dacă nu a apărut deja pe ecran, cum ar fi YouTube sau altceva, nu aș ști cum să găsesc. Și dacă am vizualizat un articol pe internet, și dacă, de exemplu, mi s-a întrerupt curentul electric și acel articol s-a pierdut, nu aș ști cum să-l găsesc.Sunt o femeie cu adevărat neajutorată în această lume sălbatică. Nu am învățat niciodată toate aceste lucruri, pentru că înainte aveam mereu o secretară care se ocupa de asta, iar lucrurile nu erau atât de complicate ca în zilele noastre. Dacă vreau să merg undeva, mă duc pur și simplu la aeroport și îmi cumpăr biletul de acolo, de exemplu. Și dacă vreau să cumpăr o casă, cumpăr pur și simplu o casă, iar banca și agenția se ocupă de toate celelalte. Dar chiar și așa, m-am rătăcit de multe ori.Photo Caption: „Nu toate arată la fel, dar în sălbăticie, totul este bine.”
